PS. îi dai tu un titlu bun
Era iarnă,mai era o luna și venea primăvara.Zăpada era aproape topită dar eu cu frații mei încă stăteam afară chiar dacă mama ne spuse-se să nu ieșim din casă că riscam să ne topim.
Într-o zi Daria(sora noastră cea mare) a ieșit afară să caute niște mure bune de mâncat.Când s-a întors a spus că a avut noroc că soarele nu ieșise din nori.În a doua zi era rândul Marie(sora mijlocie),când s-a întors și ea,la fel a spus că a avut noroc că soare nu a ieșit din nori.În a treia zi era rândul meu,eu eram mezinul familiei.Când m-am dus să caut de mâncare,n-am avut același noroc ca surorile mele.Când am găsit murele,soarele deja ieșise așa că nu aveam cum să mă întorc acasă înainte să mă topesc.Nu am avut în cotro trebuia sa plec altfel mama sa-r fi îngrijorat,așa că am ales să merg prin soare.Înainte să ajung acasă soarele mă atinse-se deja,dar nu-mi făcuse rău deloc.De fapt razele lui calde și luminoase îmi mângâia zăpada albă.Până la urmă ajunsesem acasă teafăr și nevătămat,mama mă strânsese tare în brațe și mă întreba-se cum de nu mă topisem iar eu i-am spus ca ,,Nu avem de ce să ne temem de soare,pentru că el nu vrea să ne topească,,.Dar nimeni nu ma crezut,prietenii m-au crezut nebun,dar eu știam sigur că nu sunt nebun.
Așa că în prima zi de primăvară am ieșit din casă,era foarte cald mă simțeam ca prima dată când mă atinsese soarele.Dar acele raze calde s-au transformat într-in coșmar care mă topea,mă simțeam moleșit ca atunci când ești bolnav.Soarele mă topea din ce în ce mai tare,dar măcar am apucat să-mi iau rămas bun de la familia mea,înainte să mă topesc de tot.
