Precizează modul, timpul și funcția sintactică a cuvintelor scrise îngroșat în text.

Text: Amurg timpuriu de iarnă. Lumina după-amiezii s-a-mpâclit. S-a întunecat şi-n odaie.
Bucăţi din ce în ce mai dese de-ntuneric se prind în pervazul ferestrei. Doar jarul vetrei dă un
rotocol de văpaie moale, roşiatică, ce cuprinde laviţa pe care, cu genunchii la gură, stau cei
doi băietani: Ion şi Culiţă. Pe masă sunt deschise caietele de compunere. În susul paginii, un
cuvânt pe care peniţa l-a migălit gros şi rotund: „Temă”, iar dedesubt: „Povestiţi o faptă
deosebită din această iarnă”. Dar tocurile zac de-a latul foii, ca nişte arme părăsite.
Cei doi oftează. Ciugulesc câte o boabă din oala cu porumb îndulcit şi oftează.
- Faptă deosebită.....deosebită...hm...
- Grea temă!
- Faptă deosebită. Deosebit înseamnă ceva deosebit, nu-i aşa? Ceva, adică, mă rog, cu
totul altfel, din cale-afară...
Ion scormoneşte cu un beţigaş jarul ce mocneşte şi urmează alene:
- Eu m-am gândit la ceva, dar s-a întâmplat în vară, la scăldat...
- Ehei, vara e uşor! Iarna să te văd! Ce poţi să faci iarna? Să intri cu sania în prun? Să
prinzi un piţigoi? Să cazi pe gheaţă?

(Mircea Sântimbreanu, O temă grea)