Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului, identificate în fragmentul dat.
Lui Dinu îi muriseră părinții, de când era de optsprezece ani, și, de atunci, toată gospodăria de acasă și de pe câmp pe umerii lui se sprijinise. Frați și surori nu avea. Oamenii din sat, când l-au văzut rămas orfan, au început să-l căineze:
— Vai, săracul Dinu, ce s-a alege de dânsul? Cum s-a face mere-pere moșioara de la părinți!...
N-a fost însă vai de dânsul, nici moșioara nu i s-a ales mere-pere. Ci, dimpotrivă, moșioara a mai crescut, în locul celor două vaci, care intrau seara în curtea părinților, acum intrau doi boi, mari și grei, învârtindu-și capul să le încapă coarnele pe portiță. La câțiva ani mai venise și calul cel țintat să bată din copită la portița Natului.
E drept, însă, că oamenii aveau pentru ce se teme, Dinu era un om căruia părea că mereu îi plouă și-i ninge. Avea un cap mare, pe care-l purta tuns până la piele − iarna, vara. Țeasta era aproape în colțuri, ca și când i-ar fi fost turtită, de când era copil mic, de poveri mari. Funtea – îngustă cât o muchie de topor, și îndată din frunte părea că se încep obrajii − mari și lați. Avea ochii mici, cețoși, ca și când îndărătul lor ar pluti neguri dese. Mustața-i răsărise rară și, cu anii, firele se lungeau, se înăspreau, dar nu se îndesau.
Ion Agârbiceanu, Dinu Natului