La bunici
La vărsta de 5 ani am fost prima dată la bunici.
Atunci, a trebuit să mă scol de dimineață, ca să nu fie trafic. Îmi aduc aminte, că, înainte să mă sui în maşină, tata primise un telefon de la mama lui. Ea l-a întrebat pe la cât o să ajungem la ei.
După aceea, m-am culcat în maşină până am ajuns. Mama mă sculă şi spuse:
-Am ajuns! Poți să te scoli, căci bunicii te aşteaptă cu drag!
Eu, am luat-o de mână pe mama până la uşa lor.
Bunica exclamă:
-Nepotul meu drag! Mi-a fost foarte dor de tine!
Eu o luasem în brațe, căci îmi era dor de ea.
Dar nu trecură mult timp, căci părinții mei voiau să discute ceva în privat, şi m-au trimis în sufragerie. Atunci, am observat un lucru lucios pe raft. Aşa că încercaserăm să-l iau.
Dar, când l-am luat, au mai căzut 5 vaze de porțelan! Eu, fiind speriat, am fugit la bunici cerând să ma ierte că am spart vazele. Ei m-au luat în brațe zâmbind.
De atunci ştiu un lucru, să nu mă mai umblu unde nu ar trebui!
