Citește textul de mai jos cu atenţie, pentru a răspunde la intrebari.
La marginea unui sat trăiau într-o colibă sărăcăcioasă o femeie cu fiica
ei. Femeia se ocupa cu torsul lânii pentru oamenii din sat, dar tot ce
câştiga dădea pe doctorii pentru fata ei bolnavă.
Într-o zi, pe când torcea și plângea, femeia văzu o caleașcă de foc. Era
Crăiasa Primăvară care, auzind-o, s-a
oprit și a întrebat-o de ce este aşa de
necăjită. Aflând de boala copilei, Crăiasa
a zis:
Tine caierul acesta de foc şi toarce-1
firicel subțire, apoi leagă o fundiță și
prinde-o de pieptul copilei.
Caierul îi ardea însă degetele şi-i era cu
neputință să răsucească un firicel cât de
mic.
O altă caleaşcă, de zăpadă, se opri în
dreptul colibei. Era Crăiasa Iarnă, care auzind necazul femeii, zise:
- Tine caierul acesta de zăpadă. Răcoarea lui va potoli fierbinţeala celui
de foc.
Femeia se puse pe tors laolaltă fir roșu de foc cu fir alb de zăpadă și
astfel isprăvi de tors cele două caiere. După ce termină lucrul, legă o
fundiță de pieptul fetiței, care prinse îndată putere,
De atunci, în fiecare prag de primăvară, femeia împletea fundite
alb-roșii, împărțindu-le oamenilor din sat, să le aducă sănătate și bucurii
.
(adaptare după Legenda Mărţişorului,
poveste populară)​