În timpul scurtei sale domnii(1859-1866), Cuza, paşoptist şi liberal, a încercat să dea ,,României”,cum se numea acum oficial noua uniune, instituţii politice şi economice moderne. Dar el a stăruit ca aceasta să fie conforme cu propriile sale indicaţii. Nerăbdător să promoveze reformele sale fundamentale, Cuza a dizolvat o adunare recalcitantă în mai 1864, când acesta a respins reformele rurală şi electorală, care formau esenţa programului său legislativ. La numai două săptămâni de la lovitura sa, Cuza a supus unui referendum popular ,noua lege fiind o constituţie, Statutul, pentru a-şi legitima regimul. Aprobată cu majoritate covârşitoare, noua lege fundamentală a confirmat preponderenţa Executivului asupra Legislativului, a limitat rolul maselor de cetăţeni în procesul politic şi a consolidat puterea administraţiei centrale în în dauna celei locale. Cuza a păstrat formele particulare, dar, în temeiul Statutului, esenţa constituţianismului romăn se concentra în conducerea personală a domnitorului.

Selectaţi, două informaţii aflate în relaţia cauză –efect din sursa.