CLASA A-II-A
LUPUL ŞI VEVERITA
de Lev Tolstoi
Sărind în joacă de pe o creangă pe alta, veverița căzu drept pe
spinarea unui lup adormit. Lupul sări în picioare şi vru s-o
mănânce. Veverita se rugă:
Lasă-mă, lupule, să plec!
Lupul ii spuse:
— Bine, am să te las, dar numai cu condiția să-mi spui de ce
voi, veverițele, sunteți atât de vesele. In timp ce pe mine mă
încolţeşte necontenit urâtul, de câte ori mă uit la voi, vă văd
zburdând şi zbenguindu-vă prin crengile de sus ale copacilor.
Veverița îi răspunse:
— Mai întâi lasă-mă să mă urc în copac, iar de acolo
ți-oi spune, căci aici mi-i frică de tine.
Lupul o lăsă, iar veverița se cățără în copac şi de acolo îi
spuse:
— Urâtul te încolţeşte fiindcă eşti rău. Răutatea îți mistuie
inima. Pe când noi suntem vesele fiindcă suntem bune şi rău nu
facem nimănui.

Dacă ți-a plăcut povestea, scrie:
> Ce i-a cerut veverița lupului?
Ce răspuns i-a dat veverita lupului?
De ce sunt veveriţele vesele?​