Privesc spre cerul albastru, un surâs al soarelui ce imi abunda privirea de frumusetea razelor aurii, este o impletire de tablou mirifica a naturii ce iti trezeste imaginatia si creativitatea spre o lume mirifica, luată parca din basmele scriitorului Petre Ispirescu.
Copacul Depărtărilor, asa cum imi place sa il numesc este aici de cand eram un copil in fașă, mama, ființă gingașă, imi povestea cum l-a plantat impreuna cu tatal meu in momentul cand am venit pe lume. Acest copac reprezinta ancora mea dintre realitate si lumea fantasticului pe care mi-o imaginez de fiecare data cand printre frunzele si crengile lui ma urc si privesc spre neamt.
Sper ca e bine
