Răspuns:
Era o călduroasă zi de vară.Soarele dogorea puternic cu razele lui ca niște sulițe de foc.Ca să scap de căldura istovitoare,pornesc spre o mică pădurice,nu departe de mine. În timp ce păseam pe cărări ascunse,admiram frumusețe și pacea din jurul meu:dansul ușor al frunzelor învârtinduse grațioase,spectacolul acordat de cântărețe înaripate și un aer proaspăt care mă făcea să plutesc.În mijlocul păduricii găsesc un stejar uriaș care făcea o umbră deasă.Mă așez la trunchiul lui și ațipesc.Deodată aud o voce,zicând:
-Bună micuță fetiță!Ai făcut bine că ai venit aici să te adopostești de arșița soarelui.
-Cum de poți vorbi?Eu știam că copacii nu vorbesc.
-Desigur că copacii vorbesc,vorbim într-una doar că voi oamenii trebuie să ascultați!Eu sunt stăpâna acestei păduri și știu tot ce se petrece în ea.
-Vrei să spui că m ai privit în tot acest timp?
-Da!Si am văzut ca ai suflet bun.Poți rămâne aici cât vrei.
Așa am și făcut.Am vorbit ore în șir cu Pădurea și am devenit prietene.Nu am mai vorbit cu cineva până acum cu atăta fericire.
E cam lungă dar sper să te ajute!Baftă!!!
