În opera lirică "Lacul" de Mihai Eminescu,
se descrie o întâlnire imaginară dintre doi
îndrăgostiți, ce se desfășoară într-un
cadru natural plin de farmec.
În poezie, lacul este umanizat, surprins în
adierea vântului de seară, prin
personificarea "Lacul.. tresărind" ce
amplifică emoțiile îndrăgostitului (emoții
de iubire, speranță și, în final, tristețe)
generate de așteptarea iubitei.
Poezia se sfârșește odată ce poetul
realizează că iubirea mult așteptată nu va
mai veni, și se lasă, în cele din urmă,
cuprins de durere și singurătate, lucru
susținut de structura "Dar nu vine...
Singuratic / în zadar suspin și sufăr" .
----------ᵈⁱᵃ----------
