Răspuns:
Tabloul al patrulea îmbraca forma unei meditatii filosofice asupra eternitatii naturii. Starea contemplativa ce îl cuprinde pe poet în fata frumusetii neasemuite a naturii este exprimata în mod direct: "si gândirea mea furata, se tot duce-ncet la vale". Imaginea râului, "care-n veci curge", sugerând curgerea continua si de neoprit a timpului, îi induce eului liric o senzatie de tristete, izvorâta din ideea ca omul, spre deosebire de natura este efemer: "fara-a se opri din cale". Senzatia de plenitudine si de viata perpetua în natura este magistral surprinsa de poet, prin folosirea verbului onomatopeic "clocoteste", asociat luncii, care vine sa sugereze tumultul, agitatia specifica vietii.
Într-un astfel de cadru natural, pâna si omul cunoaste pentru o clipa gustul eternitatii, integrându-se fie si pentru un singur moment în natura vesnica, fapt sugerat de prezenta sopârlei de smarald, simbolizând prin culoarea ei regenerarea, viata, si care se apropie de cel ramas înmarmurit în contemplarea naturii: "Cata tinta, lung la mine, parasind nasipul cald"
Explicație:
