Toamna aurie
A coborât lin, de peste dealuri,
impunătoare ca o prințesă,
cu straie lungi, multicolore,
pierdute-n parfumul ultimelor flori.
Mereu zâmbitoare..., e toamna!
Ne privește calm,
de pretutindeni,
pășind cu tandră-ngrijorare
peste aceste mii și mii de frunze,
ce-acoperă acum pământul
cu fiorul tristeții.
Toamna zâmbește,
chiar nouă ne zâmbește,
cu aleasă sfială zâmbește,
pentru că, venind de departe,
ea este o prințesă aleasă,
o sfântă icoană
coborâtoare în sufletele
tuturor oamenilor,
acolo unde speranța măsoară,
cu delicată încetineală măsoară clipele,
clipele rămase până spre viitor,
până la venirea
Primăverii...
