Pauzele de la școală sunt scurte, așa că nu rămân decât foarte
rar în memoria unui elev. Eu m-am hotărât să scriu, aproape
în fiecare zi, cum au fost pauzele.
Azi, încercând să scriu, mi-am amintit de Sergiu, colegul meu
de drum, de școală și de bancă. Sergiu era trist.
Am primit laptele și pachetul de biscuiți, dar el, ca niciodată, le-a
pus în ghiozdan, iar apoi a ieșit în curtea școlii. L-am zărit pe geam,
undeva spre marginea terenului de sport, cum privea insistent câteva
firișoare de iarbă, ce se strecuraseră pe sub gard, brodând firav
asfaltul rece.
Mi-era greu să-l întreb ce s-a întâmplat, iar pe bancă rămăsese cartea
lui de mate. Era o cartea îngrijită, pentru că bunicul lui Sergiu ne-a
învățat, de când eram noi mai mici, să păstrăm cu mare atenție
cărțile de școală. Spre o margine a cărții am zărit o foaie de hârtie,
o pagină dictando, ce nu-și avea locul acolo. Am tras-o ușor, apoi
am citit: "03-12- 2021; Bunica e tot la spital. Bunicul e mai trist ca ieri"
Am așezat pagina, cu un gest tremurător, în cartea de mate, fără să
citesc mai departe.
